POVESTEA PAROHIEI
Poiana Micului (în germană Buchenhain, în poloneză Pojana Mikuli) este un sat în comuna Mănăstirea Humorului din județul Suceava, Bucovina, România. Se află pe Râul Humor, la 5 km de izvorul acestuia.
Biserica ,,Preasfântă Inimă a lui Isus"
Migrațiile în căutarea unei vieți mai bune reprezintă fundamentul istoriei Bucovinei. Tocmai în acest mod a luat naștere diversitatea bucovineană. La aceasta contribuie și migrațiile slovacilor și a polonezilor, în special cele ale goralilor din Czadec care din sec. XVI și până la jumătatea sec. al XX-lea au trasat un mare cerc migrator, cum scria cunoscutul cercetător al istoriei goralilor, Marian Gotkiewicz. Căci așa poate fi numită migrația goralilor, între aceștia și a locuitorilor satului Poiana Micului (Pojana Mikuli), de când, fugarii din Silezia și Małopolska, au ajuns în împrejurimile regiunii Czadec, iar apoi, la confluența sec. XVIII și XIX, au pornit după pâine în Bucovina austriacă, ajungând în 1803 la Cernăuți și în împrejurimile acestuia.
Unul din satele în care s-au așezat atunci a fost Stara Huta. În anul 1842, 40 de familii de gorali din Stara Huta (Huta Veche) au întemeiat, împreună cu nemții proveniți de pe teritoriul ceh, un sat nou, Poiana Micului (denumirea vine de la proprietarul român al acelui pământ, care era mic de statură).
Din 1834 exista deja Solonețu Nou (goralii din Hliboca), iar din 1835 Pleșa (goralii din Caliceanca, lângă Cernăuți, Stara Huta, Tereblecea). În anii 1895-1896, câteva zeci de familii de gorali din Poiana au emigrat în Bosnia, de unde, în anii 1923-1924, o parte dintre ei au emigrat în Brazilia.
În anul 1940, la ordinul autorităților celui de al III-lea Reich, locuitorii de origine nemțească, au părăsit Poiana. Au rămas 930 de persoane. Pe fronturile celui de-al doilea război mondial au pierit 20 dintre ei.
În mai 1944, satul a fost incendiat în timpul războiului și 87 de familii (419 persoane) s-au strămutat în nord, la cunoștințe și rude din Tereblecea. O parte din locuitorii Poienii s-au întors în sat în ianuarie 1945, după mutarea liniei frontului spre apus. Oamenii, întâmpinați doar de ruine, au început să construiască colibe, în care au supraviețuit acelei ierni tragice. Mulți au murit din cauza tifosului, răcelii și altor boli. Mureau, mai ales, copiii. Și datorită acestei situații a început reîntoarcerea în Polonia. În noiembrie 1946 au plecat 77 persoane. În 2 martie 1947 au plecat 155 persoane. În 26 iunie 1947 au plecat 127 persoane. În al patrulea și ultimul transport au plecat 63 persoane. În Cehoslovacia a plecat un singur transport în aprilie 1947, aproximativ 68 de familii.
În ciuda acestor plecări, viața în Poiana își continua cursul. Oamenii se ajutau reciproc în ridicarea de case noi. A fost construită școala nouă cu etaj, s-a înființat consiliul comunal, un centru de sănătate, o prăvălie, vechea biserică a fost reparată. Autoritățile comuniste își vedeau de ale lor, dar populația Poienii era prea călită ca să se supună. În ciuda propagandei antibisericești, oamenii se adunau la biserică, copiii învățau și vorbeau limba polonă.
După război, în anii 1950-1960 preotul Iosif Tălmăcel a fost paroh. Nu vorbea polona, dar după un timp a învățat să vorbească cu noi, ca noi. La Poiana venea apoi preotul Szurgot, paroh și apoi decan de Gura Humorului, care ținea predica în limba polonă. Dintre toți preoții, cel mai mult a fost preotul paroh Cazimir Cotolevici, înlocuit în 2003 de către preoții formați în Polonia: mai întâi pr. Marius Bucevschi, apoi în 2005 preotul Alfons Zelionka. Din 2006 până în 2020 paroh a fost părintele Gabriel Bucur, iar din 2020 până în prezent paroh este Părintele Alin Cătalin Butnaru care cu tragere de inimă învață polona. În anii 1990 câteva persoane au plecat și s-au stabilit în Polonia, câteva în Germania; doi băieți au devenit preoți, iar câteva fete au decis să intre în viața monahală.
În Poiana, spre deosebire de alte sate din Bucovina, se nasc mulți copii, fapt pentru care, încă mulți ani, vor fi aici cu noi și urmașii noștri. Pentru ei a fost înființată o nouă grădiniță și o noua școală, adaptată la nevoile copiilor, cu sprijinul autorităților din Polonia. De asemenea s-a terminat construcția noii Case Polone (Dom Polski) pe locul vechiului Cămin Cultural. Aici activează ansamblul folcloric Mała Pojana.
Schimbări mici cu impact mare
Din cauza întinderii satului Poiana Micului pe o lungime de 9 km lungime, pe marginea pârâului Humor, unii credincioși romano-catolici trebuiau să parcurgă o distanță mare pentru a ajunge la biserică. Biserica "Preasfânta Inimă a lui Isus" se află la 5 km distanță față de intrarea în localitate. Astfel, preotul paroh Gabriel Bucur a obținut aprobarea Episcopiei de Iași pentru construirea unei noi biserici la jumătatea distanței între intrarea în localitate și biserica veche. Parohia a cumpărat un teren la șosea, iar la 18 iunie 2008 episcopul Petru Gherghel a sfințit piatra de temelie a noului lăcaș de cult. [15] Proiectul noii biserici a fost realizat de arhitectul Viorel Dorneanu din Bacău.
Preotul Bucur a solicitat sprijin financiar pentru construirea bisericii de la comunitățile romano-catolice din Polonia (la Cracovia slujea pr. Stanislav-Ioan Cucharec, originar din Poiana Micului) și România (primind donații de la credincioșii veniți la hramuri în Suceava, Vatra Dornei și Bacău), precum și de la organizația Dom Polski Suceava. Familia Karl și Idda-Marie Kempf din Elveția, cunoscută de preot prin intermediul pr. Anton Farcaș-Gherghina, a donat vitraliile, altarul (cu picioare din bronz masiv de 700 de kg și placă de marmură cioplită de 800 de kg), pupitrul și suportul pentru tabernacol (de asemenea, din marmură roșie cioplită) și o parte din băncile bisericii. De asemenea, foștii locuitori de origine germană din Poiana Micului, în special Hermann Schuster, au donat țigla, pardoseala și restul de bănci. În demersul său, preotul Bucur a fost sprijinit de pr.dr. Iosif Antoci, paroh la Parohia "Maria vom Siege im Arsenal" din Viena, deputatul Ghervazen Longher și pr. Ștefan Babiaș, fost decan de Bucovina (2006-2010), care au mijlocit obținerea de fonduri alocate de Guvernul României sau de Consiliul Județean Suceava. Credincioșii din Poiana Micului au făcut donații și au prestat și muncă voluntară la construirea bisericii. [15]
Prima liturghie din această biserică a fost celebrată la 22 decembrie 2009, chiar dacă lăcașul de cult nu era finalizat. Lucrările stagnau din cauza lipsei de fonduri, dar la 30 decembrie 2009 parohul de la Poiana Micului a primit un email din partea pr. Iosif Antoci, paroh în Biserica Arsenalului din Viena, care s-a oferit să-l ajute în căutarea de fonduri prin depunerea de proiecte la organizații ca "Missio pro Europa" și "Ostfonds der Erzdiözese Wien" din Austria, precum și la "Erzbistum Köln" din Germania. S-a primit un ajutor substanțial prin Organizația "Kirche in Not". Biserica a fost inaugurată în mod oficial la 6 august 2010, în prezența lui Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași.
Ca urmare a faptului că biserica fusese finalizată, s-a adresat o invitație cardinalului Stanislaw Dziwisz, fostul secretar al Papei Ioan Paul al II-lea și actual arhiepiscop și mitropolit al Cracoviei, pentru a consacra lăcașul de cult. În urma răspunsului pozitiv al cardinalului polonez, s-a fixat sfințirea bisericii la finalul lui octombrie 2010. Din cauza unor probleme, Stanislaw Dziwisz nu a mai putut să vină atunci și s-a stabilit ca sfințirea să se facă în a doua jumătate a lunii mai. Beatificarea fostului papă Ioan Paul al II-lea a avut loc la 1 mai 2011 în Bazilica "Sfântul Petru" din Roma, stabilindu-se ziua de 22 octombrie (când și-a început pontificatul) ca zi de celebrare a Fericitului Ioan Paul al II-lea. Astfel, Parohia Poiana Micului a făcut urgent demersurile pentru a schimba hramul biserici din "Divina Îndurare" în cel de "Fericitul Ioan Paul al II-lea". [16]
Noua biserică din Poiana Micului, cu hramul "Sfântul Ioan Paul al II-lea", a fost sfințită la 21 mai 2011
BISERICA SF. IOAN PAUL AL II-LEA